DIN TRECUT

Acum vreo 4 ani, într-o zi lucrătoare, primăvara, pe la orele prânzului, când ieşisem din bloc să merg către serviciu, cu pejosu' că pe-atunci încă nu poluam oraşul, am observat plimbându-se prin iarbă şi "vorbind" de unul singur o mică vietate masculină. A stat cuminte şi m-a lăsat să mă apropii de el, l-am prins fără să comenteze foarte mult, am făcut cale întoarsă şi l-am dus în casă unde a fost foarte încântat când i-am dat ceva pâine pentru a-şi potoli foamea. Apoi l-am lăsat să facă ce vrea în dormitor. Seara când m-am întors, deja aveam numele pentru el şi îi cumpărasem ce avea nevoie: o "casă" a lui şi mâncăruri "alese"! De-atunci i-am zis Tobiţă! Era peruşul nostru "a-tot-vorbitor". Mereu avea de comentat când dădeam muzica mai tare, mereu ne dădea trezirea dimineaţa... Apoi, l-am dus la ţară deoarece stăteam cam prost cu atenţia pe care i-o acordam. Şi, într-o zi lucrătoare... a dispărut!

Pe 6 septembrie, într-o zi nelucrătoare de data asta, am avut deosebita plăcere de a filma la nunta Elenei si a lui Liviu. Doi tineri de vârsta mea care mi-au făcut impresie foarte bună de când ne-am cunoscut pentru negocierea contractului. În ziua nunţii au uimit prin felul lor de a fi, au făcut impresie prin felul cum şi-au organizat nunta şi prin munca depusă pentru aceasta, prin ideile lor care au încântat invitaţii, prin originalitate şi stil; au rămas în amintirea invitaţilor prin mărturiile deosebit de frumoase pe care şi le-au făcut cu trudă chiar ei înşişi. Drept semn de recunoştinţă, una stă la loc de cinste în vitrina noastră. Într-un cuvânt, o nuntă de nota zece şi doi miri de nota 20 care au demonstrat că se poate face o atmosferă deosebită nu cu un buget deosebit de mare (poate din fonduri UE) ci cu idei originale şi multă muncă. Bravo lor şi stimă pentru ei! Luaţi de vedeţi...

Iar ceea ce mi-a adus aminte de Tobiţă este unul din detaliile originale şi importante ale nunţii. Cine observă despre ce este vorba primeşte 100 lei discount pentru un eveniment contractat. Baftă!