sâmbătă, 14 noiembrie 2009

MISTERUL CIFRELOR

Misterul cifrelor mă înconjoară iar. A treisprezecea postare a fost făcută marţi 13 octombrie, cea de-a paisprezecea este azi, sâmbătă, 14 noiembrie. Dacă cea de-a cincisprezecea va fi marţi 15 decembrie? Marţea sunt trei ceasuri rele, sâmbăta cică tot la fel. Te pomeneşti că spiritele îmi trimit vreun semn că voi câştiga la loto 13-14-15 milioane de euro (sau poate miliarde, să le plătesc din datorie amărâţilor ăstora de ne-au băgat în rahat rău de tot)! Sau, poate, e vreun semn că voi mai întineri! Pe la vreo 13-14-15 ani... Ce clipe pline de nostalgie...

Am avut plăcerea să o filmez pe Alexia câteva ore la grădiniţă. M-am simţit extraordinar înconjurat de atâţia copii drăgălaşi şi năzdrăvani struniţi de Lidia, educatoarea lor, mereu drăguţă şi grijulie cu "puii" ei. Alexia a împlinit 2 anişori, fiind foarte încântată de momentele plăcute alături de colegii ei care i-au urat "La mulţi ani!" în stilul lor de "Tweety"!

Poate pentru Alexia misterul cifrei 2 nu-i spune acum nimic, însă peste ani îi va dezvălui inocenţa şi spiritul acestor clipe unice... La mulţi ani, Alexia!

marți, 13 octombrie 2009

DIN TRECUT

Acum vreo 4 ani, într-o zi lucrătoare, primăvara, pe la orele prânzului, când ieşisem din bloc să merg către serviciu, cu pejosu' că pe-atunci încă nu poluam oraşul, am observat plimbându-se prin iarbă şi "vorbind" de unul singur o mică vietate masculină. A stat cuminte şi m-a lăsat să mă apropii de el, l-am prins fără să comenteze foarte mult, am făcut cale întoarsă şi l-am dus în casă unde a fost foarte încântat când i-am dat ceva pâine pentru a-şi potoli foamea. Apoi l-am lăsat să facă ce vrea în dormitor. Seara când m-am întors, deja aveam numele pentru el şi îi cumpărasem ce avea nevoie: o "casă" a lui şi mâncăruri "alese"! De-atunci i-am zis Tobiţă! Era peruşul nostru "a-tot-vorbitor". Mereu avea de comentat când dădeam muzica mai tare, mereu ne dădea trezirea dimineaţa... Apoi, l-am dus la ţară deoarece stăteam cam prost cu atenţia pe care i-o acordam. Şi, într-o zi lucrătoare... a dispărut!

Pe 6 septembrie, într-o zi nelucrătoare de data asta, am avut deosebita plăcere de a filma la nunta Elenei si a lui Liviu. Doi tineri de vârsta mea care mi-au făcut impresie foarte bună de când ne-am cunoscut pentru negocierea contractului. În ziua nunţii au uimit prin felul lor de a fi, au făcut impresie prin felul cum şi-au organizat nunta şi prin munca depusă pentru aceasta, prin ideile lor care au încântat invitaţii, prin originalitate şi stil; au rămas în amintirea invitaţilor prin mărturiile deosebit de frumoase pe care şi le-au făcut cu trudă chiar ei înşişi. Drept semn de recunoştinţă, una stă la loc de cinste în vitrina noastră. Într-un cuvânt, o nuntă de nota zece şi doi miri de nota 20 care au demonstrat că se poate face o atmosferă deosebită nu cu un buget deosebit de mare (poate din fonduri UE) ci cu idei originale şi multă muncă. Bravo lor şi stimă pentru ei! Luaţi de vedeţi...

Iar ceea ce mi-a adus aminte de Tobiţă este unul din detaliile originale şi importante ale nunţii. Cine observă despre ce este vorba primeşte 100 lei discount pentru un eveniment contractat. Baftă!







joi, 8 octombrie 2009

DIMINEAŢA PE RĂCOARE

Încă o dimineată răcoroasă. Doar e sezonul de acum înainte. Dar încep să mă încălzesc repede. E de ajuns aglomeraţia în trafic pe la Sebastian, mormolocii care dorm pe ei cu volanul în mână şi cei care până îşi dau seama care e ambreiajul uită unde e acceleraţia. Mai sunt şi al'de "madam Cratiţă" care te fac să-ţi crească repede tensiunea. Nu sunt misogin, dar au, măi nene, unele un stil de a conduce de te doare mintea. Doar când le vezi te apucă dracii, tot din neamul ălora cu cipul (vezi un post de-al meu mai vechi). Şi începi să fierbi. Dar încă nu dai în clocot, dai jos geamul, dai drumul la ventilaţie la maxim, porneşti şi aerul condiţionat, îţi mai revii un pic.

Dar ce te faci când pe şoseaua Chitilei, mergând regulamentar prin localitate cu 80 km/h, îmi intră un priceput pe banda mea fără să semnalizeze şi fără să se asigure? Ghici? Nici răcirea cu azot lichid nu ajută!!!

Dimineaţa pe răcoare am început şi filmările pentru Cristiana şi Mihai. Şi tot dimineaţa pe răcoare le-am terminat, dar a doua zi. Totul a fost minunat, lumea s-a distrat, eu am filmat, Iulian a fotografiat. Imaginile vorbesc...

Dar şi la nunta lor am "dat în clocot" pentru că a fost o caniculă de zile mari, ci nu din cauza "covrigarilor" nepricepuţi. Noroc că majoritatea ăstora pleacă în weekend pe Valea Prahovei...



marți, 15 septembrie 2009

SORINEL

Ieri am aflat o poveste despre Sorinel, incredibilă şi amuzantă. Sorinel este un cioroi. Să nu creadă cineva că fac referire la colegul de breaslă al binecunoscuţilor Adi de Vită, Florin Parizer, Vali Uragan sau Niciolae Puţă. Sorinel este cioroi pe bune! Găsit, salvat de la moarte şi crescut lângă Arcul de Triumf de cei de la primăria sectorului 1. Deci, cioroi pe bune! Stă pe umăr, ciugule mâncarea din palmă, croncăne! Ca în manelele alea "fără număr": "Cra-Cra-Cra". Acum să nu creadă lumea că am vreun dinte împotriva manelelor sau a celor de etnie romă. Am prieteni ţigani şi sunt super de treabă, ascult unele manele despre care pot spune că îmi plac. Dar, am toţi dinţii şi măselele din dotare împotriva manelelor "cu strigare", a celor "fără număr", şi a celor "i-auzi ce zice versurile"! Chiar şi dintele din pârţolan este împotriva acestor manele!!!

Pe 15 august am filmat la o nuntă despre care îmi voi aminti mulţi ani de acum încolo! Nu s-au ascultat manele, atmosfera a fost de petrecere, mirii au fost de excepţie! Optimişti, cu simţul umorului şi al distracţiei în sânge, cumpătaţi, calmi atunci când a fost cazul! În trei cuvinte, Laura şi Alex! Luaţi de vedeţi-i!

Laura îl cunoaşte pe Sorinel...









Mulţumiri fotografei, Theo Manuşaride, pentru fotografiile puse la dispoziţie.

miercuri, 19 august 2009

LAPTE MINERAL

Când eşti singur acasă şi nu ai chef de muncă, îţi vin multe idei. Unele mai geniale ca altele. De exemplu, să încerci noi reţete culinare.
Până aici nimic ieşit din comun. Însă, căutând ceva de "ronţăit" prin casă, căci decât să muncesc mai bine mănânc, am dat peste o cană cu lapte praf. Şi m-am pus pe treabă! Apă plată nu aveam în casă decât cea de la canal, care poate turtită este dar în niciun caz plată. Mai aveam apă minerală şi un borcan de compot de cireşe. Drept catalizator am folosit cozonac de casă. Şi uite aşa am dat frâu liber imaginaţiei.

Am descoperit lucruri minunate cât am stat izolat în camera aia mică de 5-6 metri pătraţi pentru meditaţie.
Cum ar fi:
-am circulat mai bine de 3-4 luni fără rovignetă la maşină
-sunt căsătorit cu acte în regulă de 2 ani 9 luni şi 15 zile, însurat de 2 ani 1 lună şi 12 zile
-nu am mai postat de ceva vreme pe blog
-AZI ESTE ZIUA MEA!!!

Şi când mă gândesc că eram cât pe ce să încerc laptele praf cu zeama de la compotul de cireşe...
Totuşi, cozonacul de casă făcut la mine la ţară de SeCe Amandina SeReLe este cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Pe bune!

Iar nunta Mihaelei şi a lui Alex a fost o nuntă cum rar mai întâlneşti! Şi iarăşi fără exagerări. Ca să nu zică lumea că nu mai dau semne de viaţă, postez câteva fotografii făcute în calitate de invitat, nu fotograf. Deh, defect profesional, nu plec nicăieri fără aparatul foto sau camera video. Spre disperarea soţiei...



miercuri, 5 august 2009

LUBENIŢA

I se mai spune pepene verde, însă eu sunt oltean, e lubeniţă toată ziua! Se cultivă la ţară, se umple de "mirodenii", adică multe chimicale, îngrăşăminte şi tot ce mai aude bostănarul că se cade să utilizeze pentru a-şi spori "binele" adus de vânzarea balonului verde. Bostănarul are limbajul lui de comunicare cu lubeniţa, o lustruieşte, o ciocăneşte, o bibileşte şi ea îi spune cândva cumva suav la ureche "Ia-mă, sunt coaptă, majoră, dulce, bună, zemoasă, abia aştept să-l bagi în mine (cuţitul, nu altceva)". Iar bostănarul atât aşteaptă, repede o rupe, o pune în maşină şi fuga la vânzare. Ori la piaţă, ori la en-gros, unde o dă mai departe, s-o mai plimbe şi alţii. Şi, după ce se dospeşte bine prin soare şi în căldura din maşini şi pieţe, ajunge contra cost la cel care şi-o doreşte şi mai mult, clientul. Acesta o mângâie şi el, o ciocăne, o încearcă, o gustă întâi. Apoi o savurează pe îndelete, curgându-i zeama pe bărbie, pe piept şi apoi se şterge, să nu se ude la buric.

Azi mi-am înfipt şi eu cuţitul şi dinţii într-o bunătate din asta, posibil aducătoare de boli, că doar e plină de "E-uri". Şi am constatat că, la 10 kilograme "în viu", se arucă "ambalajul" care cântăreşte 5-6 kilograme. Hopa! Deci lubeniţa aia coaptă, majoră, dulce, bună, zemoasă ne trage în piept! Iar banii, plătiţi la kilogram, se duc la Glina! La ţară aveam o capră, cojile de lubeniţă îi plăceau la nebunie! Dar la oraş, cojile ne dau miresme dătătoare de greaţă pe tot drumul, în piaţă, acasă în coşul de gunoi când îl arunci doar pe 1 ale lunii, la ghenă până pe 15 ale lunii când vine maşina de gunoi, la Glina de pe 15 până circuitul naturii ne scapă de urme. Şi atunci, oare se merită să mănânci lubeniţă fără să ai capră? Ciută sau nu!

La restaurantul hotelului Ciuta, din judeţul Buzău, au petrecut ca în vis o EA şi un EL, Elena şi Alex. S-au căsătorit în Bucureşti, şi-au unit destinele pentru veşnicie în Biserica Cuvioasa Parascheva, iar naşii, familia şi rudele au făcut o atmosferă edenică la petrecere. Fără lubeniţe!

luni, 27 iulie 2009

DE SEZON

S-au făcut trei luni de când, din motive obiective, nu mi-am mai dat cu postarea pe blog. Revin acum şi voi încerca să postez ceva mai des ca până acum atât păreri personale cât şi materiale la care am muncit şi la care voi munci.

O dată cu căldura, multe persoane ameţite de "contrastul" dintre soarele toropitor şi aerul condiţionat dătător de migrene, au ales să-şi ia concediul, mergând la agenţii să cumpere bilete.
Alţii, mai "înrădăcinaţi" în viaţă, au îngroşat ca de fiecare dată rândurile pe la casele de pensii pentru "compensatele" băi dătătoare de speranţe în ale tinereţii fără bătrâneţe.

Dar, şi unii şi alţii, au realizat că la noi turismul e muribund. Cei din prima categorie au sperat că în afară lucrurile stau altfel. Şi chiar stau, puteau fi trataţi regeşte! Numai că agenţiile de turism sunt româneşti, bazate pe aceleaşi principii capitaliste autohtone ca şi numeroasele hoteluri şi pensiuni de pe meleaguri mioritice. Astfel, românul ar pleca, să scape de "răsfăţul" concediilor româneşti, dar are cu cine? Că îi trece pofta de concediu când trece prin toate aventurile pe care le implică rezervarea unui bilet prin agenţiile de turism de pe la noi.

Mai e o categorie, cei care au parte să fie invitaţi la vreo petrecere, botez sau nuntă. Aceia sigur se vor simţi bine, vor dansa, vor mânca, se vor distra. Cei care au participat la botezul lui Cristian George au savurat fiecare clipă. Luaţi de vedeţi!



joi, 23 aprilie 2009

BURTA ŞI CUREAUA STRÂNSĂ

Mă urmăreşte permanent! Îl aud pe stradă, la radio, la televizor, îl aud chiar şi în somn. Acelaşi cuvânt, "criză"! Am devenit obsedaţi, rostim cuvântul ăsta de enşpe ori pe zi! Visăm cu ochii deschişi la creşteri salariale, dar nu producem nimic. Nici Dorel nu cred că se mai oboseşte să muncească! Ne dorim economie eficientă, să avem un curs mic la valuta de lux, numai că noi ştim doar să importăm şi să mâncăm Panetonne de Paşti, nu cozonac de-al nostru bogat şi gustos.
De cealaltă parte, cei aleşi vor PIB mare, buget şi ciolane pe săturate, dar sufocă întreprinzătorii, care şi aşa ori sunt la negru, ori nu au activitate. Îndeamnă populaţia să strângă cureaua, însă ei nu se încheie nici la cămaşă, nici pantaloni pentru că le-ar sări nasturii. Cred că s-au gândit la zicala "Să faci ce zice popa, nu ce face popa!".
Sper să fim toţi la unison, să le dăm ciolanul de criză, bogat în os cu nodul gros, dar să ne vedem de treabă! O treabă la standarde profesionale demne de luat în seamă, că muncim pentru noi şi pentru a noastră burtă! Dacă nu, cureaua strânsă!

marți, 7 aprilie 2009

MULŢUMIRI

Echipa noastră nu s-a lăudat cu experienţă în televiziune, deşi o avem. Nici cu experienţă la ziare şi agenţii de publicitate, deşi o avem. Nici cu experienţă în radio, deşi este şi ea. Am învăţat, ne-am documentat, ne-am pregătit, am investit în aparatură. Nu intermediem nimic şi nu suntem intermediaţi, astfel încât preţul reflectă ceea ce oferim. Şi nu ne-am lăudat nici cu asta.
Am încercat să ne impunem doar prin experienţa la nunţi, botezuri, videoclipuri, prezentări, ofertă şi idei, să ne respectăm clienţii şi să-i mulţumim astfel încât şi ei să ne respecte, să ne răsplătească şi să ne recomande.
Şi le mulţumim acelora care ne cunosc munca şi ne apreciază. Sunt fericit să ştiu că avem clienţi care nu ne-au ales după preţ ci după ceea ce am făcut, după ceea ce ştim să facem şi după ceea ce le putem oferi pentru preţul cerut.
În numele echipei, eu le mulţumesc pentru că sunt CLIENŢI RAŢIONALI ŞI INFORMAŢI.

ÎN LUME, LA FIECARE SECUNDĂ SE NAŞTE UN FRAIER...

Zilele trecute, a fost o discuţie rezumată la:
Clientul: "- Scump, dom'ne, scump...! Dincolo era mai ieftin!"
Eu: " - Păi de ce?"
Clientul se uită nehotărât pe ofertă şi pleacă...
Un coleg de breaslă, acuzând concurenţa neloială: "- Ăştia cu preţuri mici strică piaţa! Ar trebui interzişi! Ne iau toţi clienţii!"
"- Oare?", mă gândesc eu! Şi-mi vin tot felul de gânduri pe care încerc să le pun în ordine.

Omul a fost întreprinzător de când a coborât de pe cracă. Şi a preţuit munca depusă prin prisma satisfacţiilor ulterioare efortului. Munceşti-eşti răsplătit-te bucuri de răsplată.

Clientul, apărut şi el tot prin vremurile alea, a răsplătit pe întreprinzător în funcţie de munca prestată.

Dacă întreprinzătorul cere un preţ mic pentru munca prestată, credeţi că renunţă la satisfacţiile sale? Garantat, NU!

Revenind la discuţie, de ce să strice piaţa cineva care filmează la nunţi pentru 300-400 de lei? Poate omul doar şi-a cumpărat şi el o cameră tare la ofertă, şi-a filmat colegii la şcoală sau nevasta acasă şi crede că poate filma orice, de la nunţi până la filme de Oscar. Şi încearcă! Dacă merge, merge! Dacă nu, măcar a încercat. El atât poate, la nivelul său, de 300-400 de lei. Sau poate omul chiar se pricepe, are carte, are talent, însă e la început de drum şi trebuie să se promoveze, să-şi facă portofoliu. Şi atunci se justifică preţul, va avea satisfacţii după ce se perfecţionează.

Şi eu am filmat gratis, până mi-am făcut mâna şi am devenit sigur că ştiu ce fac. Apoi am filmat pe bani puţini până mi-am făcut portofoliu şi clienţi fideli, pentru că nimeni nu avea încredere în mine. Şi încă nu mă arunc cu preţurile, pentru că, după 2 ani de experienţă, încă nu sunt foarte cunoscut. Ştiu că pot mai mult decât reflectă preţul cerut, însă trebuie să conving lumea de lucrul acesta.

Piaţa nu se strică cu preţuri mici, piaţa se strică atunci când te lauzi că oferi marea cu sarea la preţ de-o acadea, dar de fapt strici nunta omului. Şi nici atunci nu e vinovat cel ce păcăleşte, ci clientul pentru că nu se informează, nu face un contract sigur, fără ascunzişuri.

Piaţa o strică cei ce etalează pe unde apucă experienţa lor în televiziune, emisiuni, ziare şi reviste, festivaluri, radio. Cei ce etalează această experienţă, dar sunt praf. Pentru că nunta nu e nici televiziune, nici festival, nici ATF, nici radio. Nunta e altceva.

Piaţa o strică cei care filmeaza enşpe ore la nuntă, adaugă fluturaşi, clopoţei, baloane şi altele şi cred că ăla e filmul nunţii. Că doar sunt absolvenţi de facultăţi în domeniu şi au experienţă. Şi clientul plăteşte pentru că nu se informează, pentru că se zgârceşte şi îl crede profesionist pe cel care îşi atârnă de gât sigla vreunei televiziuni sau a vreunei reviste.

Piaţa se strică atunci când clientul este păcălit. Dacă ştie omul pe bune ce primeşte la 150-200 de euro şi el crede că e bine, atunci nu se strică piaţa. Atâta muncă se depune pentru preţul ăla! Dar, dacă cineva se laudă că este profesionist şi că oferă film de Oscar la preţ de-o pizza, atunci strică piaţa! Strică nunta omului şi clientul ne crede pe toţi la fel. Şi nu e drept.

Am întâlnit aşa-zişii "profesionişti" care ofereau poze, nu fotografii. Ofereau DVD-uri cu filmări de amatori, nu filmări profesioniste. Am întâlnit persoane certate cu limba română care umpleau montajul de text, zorzoane, clopoţei şi verighete, iar filmarea era praf. N-avea de nici unele, nici fir epic.

Insă nu trebuie să ne facem griji, clienţii au început să se deştepte, să nu mai arunce banii aiurea.

Dar totdeauna, aşa-zişii "profesioniştii" vor avea clienţi, pentru că ei ştiu un lucru: "În lume, la fiecare secundă se naşte un fraier. Trebuie doar găsit! Restul e floare la ureche!"

Mare ţi-e grădina, Doamne, şi populată mai este...

joi, 26 martie 2009

CĂSĂTORIA

Vine o vreme când îţi vine o idee. E fulgerătoare! Te roade din ce în ce mai tare, constant! Te sufocă! Te înalţă şi te coboară! Te doboară! Vrei să scapi! Iei o decizie! Te macină. O pregăteşti în amănunt. Vrei! Cauţi! Simbolul, pretextul, momentul! Vine! Te trec fiorii! Totul se termină şi renaşte! Ţi-e teamă! Tragi aer în piept! Prinzi curaj! Acţionezi! Reuşeşti! Te bucuri! Te acomodezi! Te schimbi! Eşti responsabil! O rochie, o masă, o porumbiţă pentru toată viaţa! Eşti căsătorit!

luni, 2 martie 2009

DAR-AR DRACII...

Ştim cu toţii de scandalul iscat de implantarea cipurilor biometrice care poartă numărul 666. Liste de semnături pro sau contra, mitinguri, discursuri cu grămada, emisiuni cu această temă. Iar eu cum nu prea urmăresc, trebuie să analizez de unul singur dacă mă fac drăcuşel sau nu.
Păi, una la mână, implantul înseamnă o injecţie, nu? Adică un ac băgat în mine. Cine îmi bagă acul şi unde? Are studii medicale? Dacă da, cu atât mai rău. Cum dracu' să laşi un cadru medical să-ţi facă injecţie? Doar am văzut de ce sunt în stare doctorii. Mai bine un poliţai, da' îi vine gogoaşa înapoi pe gât dacă vede ăla seringa. Deci, nu. Din start, nu vreau să fiu injectat.
În al doilea rând, să ne gândim ce e cu marcarea asta. Avem cărţi de identitate şi paşapoarte pentru a putea fi identificaţi. Pe bază de implanturi şi însemnări ştim că sunt identificate doar fiinţele care nu se identifică cu omul, deci animalele. Sunt întru totul de acord, atât ştiinţific cât şi moral, că omul este un animal. Unii chiar mai animale decât alţii. Dar avem momente când suntem şi oameni, unii sunt în permanenţă oameni. Şi atât ăia mai animale, cât şi ceilalţi mai oameni, suntem un pic mai evoluaţi decât restul animalelor, chiar şi decât restul mamiferelor. Nu neapărat în simţuri, ci în conştiinţă, educaţie, raţiune, civilizaţie. Şi atunci, de ce să încadrăm omul ca animalele de rând? Care ar mai fi diferenţa între noi şi vaci, de exemplu, dacă vom considera cipul, talanga şi crotaliile ca fiind generic "obiecte"? Omul va avea implantat un obiect (cipul), vaca va avea implantat un obiect (mai bine zis capsat de ureche). Dar vaca este marcată pentru că are un stăpân care trebuie să o poată identifica, pentru că doar nu au ajuns vacile să se identifice între ele după crotalie. Stăpânul său o poate comanda, o poate vinde, o poate sacrifica. Înseamnă că omul, dacă va fi marcat, va trebui să aibă un stăpân care să-l identifice, să-l stăpânească, să-l comande, să-l vândă, să-l sacrifice. Adică va fi un sclav. Că acel stăpân va fi DRACUL sau altcineva, asta depinde de fiecare cum vede lucrurile.
Biserica şi oamenii evlavioşi văd acel personaj biblic cu coadă, opus întru totul lui Dumnezeu ca înfăţişare, voinţă, interese, loc de sălăşluire. Acum şi-a băgat coada şi în cip. Ceilalţi, văd un GRUP DE INTERESE care vor pune stăpânire pe omenire, subjugând-o, obligând-o să le îndeplinească voinţele, cererile, interesele, altfel putând pedepsi pe cei care se împotrivesc cu exterminarea. Deci tot un drac. Eu unul nu cred că e departe acea tehnologie care să creeze un virus ce va putea recunoaşte şi extermina un anumit om doar după ADN, fără a-i afecta pe ceilalţi. Sau, mai rău, chiar cipul să conţină o anumită otravă care să poată fi eliberată în corp la comanda grupului de interese. Poate actualele cipuri nu încorporează tehnologia. Însă în viitor, cine ştie? Cine îşi mai aduce aminte că au existat mai multe generaţii de buletine, până am ajuns la cărţile de identitate de azi? La fel şi cipurile, pot ajunge la modele îmbunătăţite, adaptate la cerinţele grupurilor de interese.
Şi atunci, pentru ce dracu' au luptat zeci de generaţii anterioare pentru eradicarea sclaviei, dacă noi acceptăm să fim iar sclavi? Ba chiar să ne bucurăm de asta ca proştii, fiind încântaţi că putem evita gestul mare consumator de energie umană de a scoate din portofel cartea de identitate şi paşaportul, având acum în loc gestul consumator de energie electrică (nucleară, termo-electrică, hidroelectrică, eoliană, solară) prin care ne putem identifica ţinând mâinile unde vrem noi. Recunosc că toate orânduirile omenirii, de când s-a dat omul jos din copac şi până la capitalismul evoluat din zilele noastre, reprezintă sclavie într-un fel sau altul. Dar o sclavie mai controlabilă. Pe când la ceea ce ne aşteaptă o dată cu cipurile, la ceea ce se poate întâmpla, cred că nici dracu' nu o să ne mai poată salva.
Primul gând ar fi acela că va exista o autoritate care să reglementeze şi să aibă grijă să nu ne fie afectată libertatea. Ceva asemănător poliţiei. Dar, după gândul ăsta, mă bufneşte râsul. Care poliţie? Există la noi aşa ceva? Să ne simţim în siguranţă cu cei care suflă în fiolă ca măscăricii? Sau cu cei care au vândut permise la Piteşti? Poate cu cei care au eradicat infractorii şi criminalii la Braşov...
În al treilea rând, să ne gândim la costuri. Avem cărţi de identitate şi paşapoarte pentru a putea fi identificaţi şi pentru care am plătit, statul probabil a mai plătit şi el ceva, deci s-au cheltuit nişte bani. Şi încă sunt valabile, cel puţin ale mele mai au ani buni până la retragere. Şi acum să se cheltuie alţi bani? Să ne schimbăm actele cum se schimbă bordurile în sectorul 3? Nu e rău pentru cine încasează. Dar costurile sigur le vom suporta noi, că altcineva nu are cine. Statul este doar un parazit, el încasează bani de la oameni, din taxe şi impozite, îi cheltuie aiurea, nu produce nimic, ba mai rău, distruge ce au făcut alţii. Aici mă refer doar la ce se întâmplă la noi, poate în alte ţări chiar umblă câinii cu covrigi în coadă, nu ştiu.
Ştim doar că unele ţări arată mult mai bine decât a noastră, sunt mult mai civilizate, la mulţi ani distanţă de noi, şi nu au nevoie de implanturi cu cip. Însă noi trebuie să fim cu moţ! Şi cu cip!
Sper doar să nu ajungem la vremuri sumbre, cum au fost acum 6-7 decenii, sau chiar mai rele. Că în zilele noastre, porumbelul alb al păcii e guguştiuc toată ziua... Şi nu vreau să ajungă simbol al vremurilor noastre vreun corb. Dar-ar dracii...

luni, 16 februarie 2009

LA DOUĂ LUNI DE LA REVELION

Dacă nu mă înşel, pe 31 decembrie s-a încheiat anul 2008 şi a debutat cel nou, adică 2009, cu 1 ianuarie. E nou până la anul, când vine altul şi mai nou, versiune îmbunătăţită. Ăsta nou acum, 2009, cică e nou da' e cam vechi.
Se poartă criza, e la modă şi la americani şi la europenii ăia mai răsăriţi. La noi e la modă de ani buni la rând. Şi, ca şi ceilalţi ani, şi 2009 e un an vechi.
O să purtăm hainele vechi, alea cumpărate din en-gross în zile albe să trecem criza neagră cu ele.
O să mergem în maşini vechi. Au europenii mai civilizaţi destule pentru toate gusturile. Până şi smogul care loveşte mai nou Bucureştiul cu poluarea rablelor e ceva nou pentru noi, da' e vechi la alţii care au beneficiat de "terapia" asta de ani buni. Acum ne dau maşinile lor vechi şi îşi cumpără biciclete.
Ca niciodată, au apărut o grămadă de noi complexuri rezidenţiale. Da' tot alea vechi şi gri sunt mai căutate. Pentru că, o dată cu noile complexuri rezidenţiale au apărut şi promisiunile legate de termenul de finalizare şi calitate. Promisiuni noi, respectate în mod postdecembrist cu care ne-am obişnuit, deci vechi. În apartamente gri nu mai e nimic nou că se vor strica diverse, că vecinii sunt cu urechile lipite de pereţi şi ochii holbaţi pe la balcoane, că în fiecare seară urmărim câte un meci de local kombat cu miza pe un loc de parcare.
Mâncare? Alimente proaspete la noi. Proaspăt aduse din import. Da' vechi. Au ticsit congelatoarele pe la alţii până să ajungă la mall-uri mâncăruri de fiţe. Nimic nu se compară cu o masă îmbelşugată şi o atmosferă romantică în penthouse-ul câte unui mare centru comercial, unde să poţi servi cu poftă o shaorma şi să o împingi pe esofag în jos cu o bere primită gratis la două porţii comandate. E unică senzaţia!
Circurile la televizor sunt noi. Doar protagoniştii sunt noi, că de altfel ele sunt vechi. Le ştim de imediat de după revoluţie. Emisiunile la fel, au ţinut lipiţi de televizoare milioane de telespectatori pe la alţii până să ajungă show-uri de ultimă oră la noi. Până şi la filmele difuzate de mai toate televiziunile autohtone ai o impresie de deja-vu.
Şi atunci cum rămâne cu 2009?
Eu sunt recunoscător în noul an pentru ceea ce am şi pentru ceea ce voi dobîndi. Am cuget şi simţuri să văd şi să înţeleg. Am o soţie iubitoare care să-mi fie alături şi căreia să-i fiu alături, s-o iubesc şi să mă iubească. Am părinţi şi frate care mi-au deschis ochii, m-au iubit, m-au sprijinit şi m-au îndrumat. Am bunic care a completat ce au făcut părinţii pentru mine. Am socri, cumnată şi bunici-socri care m-au acceptat, m-au înţeles şi mi-au arătat lucruri noi. Am rude şi prieteni. Voi dobândi şi mai mult din toate: cunoaştere, abilităţi, iubire, devotament, sprijin, înţelegere. Voi încerca să dăruiesc mai mult decât am primit şi voi primi.
Va fi un an nou, cu noi provocări şi realizări. Să avem toţi un an bun. Şi nou!

luni, 2 februarie 2009

SERVICII FOTO-VIDEO-SONORIZARE PENTRU NUNŢI

PĂSTREAZĂ-ŢI AMINTIRILE... PESTE ANI VEI ÎNŢELEGE...
NUNTĂ 2009

VIDEO:
- Filmare pe toată durata evenimentului
- Şedinţă video într-o locaţie aleasă de comun acord
- Număr nelimitat de casete miniDV cu camere HDV şi lumini suplimentare (filmare/prelucrare cu consultarea clientului)
- Montaj şi editare artistice şi profesionale fără pierderi de calitate, clientul fiind consultat pentru durata materialului finit şi impresia artistică
- Rezumatul nunţii şi diferite clipuri video cu cele mai frumoase momente INCLUSE GRATUIT
- Materialele se predau pe suporturi personalizate în carcase personalizate.
Opţional:
- Filmare cu 2 camere
- Film premergător/ulterior evenimentului
- Montaj cu materiale aduse de client (dacă logodna sau cununia civilă deja s-au făcut)
- Lumini suplimentare de modelare; implică pregătirea în prealabil a locului de filmare
- Orice altă propunere îşi va găsi soluţie.

FOTO:
- Fotografii pe toată durata evenimentului
- Şedinţă foto într-o locaţie aleasă de comun acord
- Număr nelimitat de fotografii (minim 500) pe suport digital cu aparatură profesională
- Prelucrarea tuturor fotografiilor pentru obţinerea celor mai bune rezultate
- Slide-show cu cele mai reprezentative fotografii
- Materialele se predau pe DVD-uri personalizate în coperţi personalizate.
Opţional:
- Şedinţă foto de logodnă, şedinţă foto Trash the dress
- Retuşuri profesionale complexe
- Fotografii printate în albume clasice de calitate, albume digitale, print-uri de mari dimensiuni, galerie foto on-line etc.
- Prezenţa a încă unui fotograf pe toată durata evenimentului
- Fotografii „la minut” pe durata evenimentului în format 10x15.

SONORIZARE:
- Ambianţă muzicală de calitate şi prezenţa activă a DJ-ului pe toată durata petrecerii
- Peste 15.000 de titluri din repertoriul intern şi internaţional de toate genurile
- Prezenţă interactivă astfel încât petrecerea să exceleze pentru miri şi invitaţi
- Linie profesională Behringer, laptop, microfon, lumini şi maşină de fum.
Opţional:
- Prezenţa DJ-ului la obiceiurile din ziua nunţii
- Karaoke pe durata petrecerii (microfoane wireless şi videoproiecţie)
- Ambianţă sonoră pentru petrecerile în aer liber.









Adorian Tarla
0740.24.58.12 / 0761.266.288; adoriantarla@yahoo.com